Perspectivă
De la televizor la TikTok
Alexandru Bordea·
Când vorbim despre efectele ecranelor asupra copiilor, folosim de obicei un singur criteriu: timpul petrecut în fața lor. O oră este o oră, indiferent dacă un copil se uită la un film, joacă un joc pe calculator sau trece prin zeci de clipuri de câteva secunde pe TikTok.
Din punct de vedere cognitiv însă, lucrurile sunt mult mai complicate. Tipul de conținut, ritmul în care se schimbă informația, nivelul de interactivitate și faptul că un dispozitiv este disponibil permanent pot solicita creierul în moduri foarte diferite. Iar diferențele devin cu atât mai importante atunci când vorbim despre un copil al cărui sistem cognitiv este încă în dezvoltare.
Săptămâna trecută i-am făcut o evaluarea cognitivă lui Vlad, un copil de 11 ani.
Și primul lucru pe care l-am observat a fost cât de greu îi era să rămână prezent. Era acolo fizic, dar mintea îi era în altă parte. Nu putea rămâne concentrat, pragul lui de toleranță la efort cognitiv era extrem de scăzut, iar când un exercițiu cerea răbdare, disconfortul era vizibil.
Imediat mi-am dat seama că este un copil care petrece mult timp în fața ecranelor. Lucru confirmat ulterior și de mama lui.
Dar ce tip de ecran? Pentru că una dintre cele mai mari greșeli pe care le facem când vorbim despre ecrane este că punem totul în aceeași categorie — de parcă televizorul din anii ’90, calculatorul, PlayStation-ul și TikTok-ul ar fi același lucru. Din punct de vedere cognitiv, diferența dintre ele este enormă.
1. Televizorul
Primul ecran care a intrat masiv în casele oamenilor a fost televizorul. Te uitai la un program care avea început, mijloc și sfârșit. Un ritm mai lent. Exista continuitate, fir narativ. Creierul avea timp să urmărească povestea, să anticipeze, să înțeleagă și să proceseze informația.
Inclusiv desenele animate aveau altă structură. În trecut existau pauze, dialoguri mai lungi, momente de liniște, dezvoltare graduală a acțiunii. Astăzi, foarte mult conținut pentru copii este construit aproape exclusiv pe hiper-stimulare vizuală și auditivă continuă.
Problema majoră a televizorului era sedentarismul și timpul pierdut — nu distrugerea sistematică a atenției.
Din punct de vedere cognitiv, impactul este mult mai redus.
2. Calculatorul
Odată cu calculatorul a apărut ceva nou: interactivitatea – pentru prima dată, ecranul nu mai era ceva la care te uitai, ci ceva cu care interacționai. La începutul anilor 2000, internetul intra încet-încet în case. Stăteai ore întregi pe Yahoo Messenger. Intrai pe forumuri. Descărcai muzică. Totul continuă cu aparitia Hi5, Facebook, primele rețele sociale. Acum nu mai este vorba doar de jocuri sau de internet. Este vorba de validare socială în timp real. Like-uri, comentarii, notificări. Creierul primește o nouă categorie de recompensă — una mult mai puternică, pentru că este personală. Ești văzut. Ești apreciat. Sau nu ești. Și asta doare.
Efectele?
Toleranța la efort mental lent începe să scadă. Un copil care petrece multe ore într-un mediu stimulant începe treptat să perceapă activitățile normale ca fiind „prea lente”, „prea grele” sau „prea plictisitoare”.
Dar calculatorul mai avea totuși o limitare: era fix, nu îl aveai permanent în buzunar, internetul nu era peste tot, exista încă o linie clară între lumea digitală și viața reală. Asta se schimbă complet în etapa următoare.
3. Telefonul modern și conținutul ultra-rapid
Aici ajungem la adevărata problemă. Smartphone-ul nu este doar un ecran. Este singurul ecran care e permanent lângă tine — dimineața când te trezești, la masă, în pauze, înainte de somn. Nu îl lași acasă. Nu îl închizi. Este mereu acolo. Și îți dă acces la absolut orice, oricând, fără niciun filtru. Pentru un adult, asta poate fi convenabil. Pentru un copil, este cu totul altceva.
Este un flux infinit de conținut — Reels, TikTok, Shorts. Partea cea mai rea? Este conținut bazat pe hiper-fragmentare cognitivă.
Hiper-fragmentare cognitivă înseamnă că informația îți vine în bucăți extrem de mici și de rapide, fără nicio pauză între ele.
Reels, TikTok. Un clip de 8 secunde. Altul. Altul. Altul. Fiecare clip este complet diferit de cel anterior — alt subiect, alt om, alt sunet, altă culoare, alt ritm. Creierul nu are timp să proceseze ce tocmai a văzut, pentru că deja a apărut ceva nou. Și apoi iar ceva nou. Și tot așa.
Pentru copii asta este extrem de dăunător pentru că există ferestre — perioade precise în care creierul este pregătit să facă anumite achiziții. Limbaj. Atenție susținută. Reglare emoțională. Motricitate și coordonare. Interacțiune socială. Dacă în perioada în care trebuiau să se formeze, copilul a stat cu un ecran în față – acele achiziții nu se mai fac la timp. Creierul unui copil nu mai are o a doua șansă la aceeași fereastră. Ce nu s-a dezvoltat atunci, nu se mai dezvoltă la fel niciodată.
Vlad nu este un caz izolat. Este, din ce în ce mai mult, un tipar pe care îl vedem tot mai des în clase și acasă —pentru că sistemul cognitiv al acestei generații se formează într-un mediu complet diferit față de orice generație anterioară. Părinții care au crescut în anii ’80 sau ’90 au crescut fără social media, fără TikTok și fără telefon permanent în buzunar. Copiii de azi – se nasc într-o lume digitală.
Și dacă există un singur lucru de reținut din tot ce am scris aici, este acesta: întârzie cât poți de mult momentul în care îi dai copilului tău acces la ecran. Ecranele sunt extrem de dăunătoare pentru creierul unui copil mic. Iar dacă copilul este deja mai mare și cere acces — pune limite foarte clare. Nu o poate face singur. Asta este treaba ta ca și părinte.
Știu că nu este ușor. Știu că există zile în care viața te copleșește și telefonul sau tableta par singura soluție care mai funcționează.
Dar sper că după ce ai citit până aici, înțelegi mai bine de ce merită să spui NU la ecrane. Și de ce fiecare NU contează. De ce fiecare oră în care copilul tău stă fără un ecran în față este, de fapt, o oră câștigată pentru atenția, răbdarea și concentrarea lui. Este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face pentru copilul tău în acest moment.
Dacă ți s-a părut util ce ai citit, dă mai departe acest articol. Poate ajunge la un părinte care are nevoie să știe asta astăzi.
De Alexandru Bordea
Ți-a plăcut acest articol?
Abonează-te la newsletter și primești articolele noi direct pe email.