De ce unii copii par să învețe mai ușor decât alții

În Metoda InfoSpeed, unul dintre primii pași este evaluarea cognitivă. Înainte să stabilim ce trebuie antrenat, încercăm să înțelegem cum funcționează copilul: cum își folosește atenția, memoria de lucru, viteza de procesare, flexibilitatea cognitivă, procesarea vizuală și funcțiile executive. Evaluarea ne ajută să vedem dincolo de note și de etichetele care apar atât de ușor în jurul unui copil.

De multe ori, însă, părinții vin la evaluare cu un reper deja format. Un coleg, un frate, un copil din cercul apropiat care pare să învețe mai repede, să ia note mai bune și să se descurce cu mai puțin efort. Iar comparația ajunge inevitabil în discuție.

Am lucrat recent cu un băiat de clasa IV. Să-i spunem Andrei.

Încă de la evaluare, mama lui aducea constant în discuție un alt copil. „Cât a luat Sofia la Comper…”, „Dar Sofia cum poate?”, „Sofia iar a luat FB+ la test”. Nedumerit, o întreb: Cine e Sofia?

„Cea mai bună din clasă”, mi-a răspuns. „Are FB pe linie.”

În acel moment, conversația nu mai era despre Andrei. Era despre un fenomen pe care îl văd aproape în fiecare clasă: copiii „cei mai buni”, cei cu 10 pe linie, cei despre care se spune că sunt deștepți, că înțeleg repede, că învață ușor. Acei elevi silitori care țin pasul fără efort vizibil și care au constant rezultate bune.

În același timp, există copiii pentru care școala este o luptă zilnică. Oricât ar învăța, sunt mereu în urmă, nu înțeleg suficient de repede și trebuie să depună efort dublu pentru rezultate modeste. An după an, acest decalaj se adâncește și începe să fie interpretat ca o diferență de inteligență. Și totuși, atunci când privești atent procesul din spate, observi că ruptura nu apare la nivel de inteligență, ci mult mai devreme, în felul în care funcționează atenția în momentul învățării. Pentru că înainte de memorie, înainte de performanță, se formează capacitatea de a rămâne cu mintea prezentă asupra informației.

De aceea, întrebarea nu este „de ce Andrei nu e ca Sofia?”, ci „ce face Sofia diferit?”

1. Sofia chiar este atentă când învață

Când deschide cartea, mintea ei este acolo. Nu citește pe pilot automat. Nu sare cu gândul în altă parte la fiecare două minute. Dacă observă că a citit un paragraf fără să înțeleagă, se oprește și îl reia. Pentru ea, timpul de studiu este timp concentrat, nu doar timp petrecut la birou.

2. Sofia verifică dacă a înțeles, nu doar dacă a terminat

După ce citește, încearcă să spună cu cuvintele ei ce a învățat. Își pune întrebări. Leagă informația nouă de ce știa deja. Nu trece mai departe până când lucrurile nu au sens. În felul acesta, lecția nu rămâne o listă de fraze, ci devine ceva coerent în mintea ei.

3. Sofia își antrenează memoria de lucru

Nu doar recitește de mai multe ori. Închide cartea și încearcă să își amintească singură. Reface ideile. Se verifică. E mai greu pe moment, dar așa informația se fixează mai bine și rămâne stabilă chiar și la test.

Privită din exterior, Sofia pare „mai deșteaptă”. În realitate, ceea ce vedem este rezultatul unei atenții bine formate și al unor obiceiuri eficiente de învățare. Diferența dintre „copilul silitor” și „copilul slab” nu este o sentință. Este un proces.

Știu asta din experiență pentru că am lucrat cu copii care erau ultimii din clasă. Copii pentru care școala era o sursă constantă de frustrare. Și i-am văzut cum, prin antrenament corect, au ajuns printre primii.

Îmi amintesc de un băiat care, după programul de antrenament cognitiv, din ultimii din clasă ajunsese în topul clasei. Învățătoarea lui, neînțelegând această schimbare, l-a întrebat ce s-a întâmplat. Și copilul i-a răspuns: „M-au dus părinții la un domn.”

Locul întâi sau ultimul în clasă nu este o categorie specială în care intri și acolo rămâi. Nu este un privilegiu genetic și nici o condamnare. Este rezultatul felului în care înveți.

Iar rezultatele se schimbă când îi arăți copilului cum să folosească mai bine resursele pe care deja le are.

De Alexandru Bordea